“Iar naşterea lui Isus a fost aşa…” Nimic nu-i mai simplu şi mai frumos ca Isus. El care este îmbrăcat în cer cu glorie şi slavă, este acum atât de simplu, pentru ca să fie înţeles de toţi şi să poată fi primit de toţi. Simplitatea este caracteristica Lui şi nimic nu convinge mai mult pe om ca simplitatea. Învăţăturile şi hăţişurile sunt caracteristice minciunii. Lumina este simplă, întunericul este complicat.
Când vorbim despre naşterea, viaţa, lucrarea, moartea şi învierea Domnului Isus se vorbeşte în cuvinte simple. Cine are o inima simplă se convinge de adevăr în scurt timp şi în scurte cuvinte şi simple. Cine are o inimă complicată nu se va convinge oricât de multe argumente i-ai aduce. Tertulian spune: ” Odată ce s-a născut Cristos, noi nu avem nevoie să căutăm în cunoştinţele noastre, ci să credem în Evanghelie”. Simplu este descrisă naşterea Domnului, ca să poată înţelege şi un copil. Principalul nu sunt amănuntele, ci faptul în sine. Problema care s-a rezolvat prin venirea lui Isus în lume, este mântuirea oamenilor. De fapt ceea ce ne trebuie nouă oamenilor, pentru timpul de faţă în problema mântuirii, ne este arătat în modul cel mai simplu în Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu. Naşterea lui Isus a fost simplă în scop. Dar mai este vorba şi de un alt amănunt important, despre care vreau să scriu. Este vorba despre Iosif şi Maria, familia în care s-a născut copilul Isus. Simplitatea care a fost însoţită de neprihănire. Îmi place să cred că Dumnezeu le are în vedere pe amândouă. Cât de frumoasă este neprihanirea în inima unui om. Simplitatea şi neprihănirea sunt două lucruri legate una de alta. Neprihănirea produce simplitatea, şi nu mă refer la simplitatea în îmbrăcăminte, deşi şi aici există aplicabilitate. Mă refer la simplitatea în omul din lăuntru, în inimă, în relaţiile cu ceilalţi, etc. Şi cât de frumoasă este apoi grija pentru a nu murdări această neprihănire. Iosif era un om neprihănit, Matei 1:19 “ Iosif bărbatul ei (Maria) era un om neprihănit”, şi această neprihănire nu era o moştenire de la părinţi, căci neprihănirea nu se moşteneşte, ci el şi-a câştigat-o printr-o credintă sinceră şi printr-o muncă spirituală sustinută. Grija lui de căpetenie era păzirea neprihănirii. Toate lucrurile, toate planurile, toate gândurile lui erau îndreptate spre acest unic şi mîreţ scop: păzirea şi desăvârşirea neprihănirii. Cât de mult avem noi de învăţat de la Iosif în această privinţă. El cu adevărat caută Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui. Ca orice om umblă să se căsătorească, şi şi-a găsit o fată pe care a căutat-o poate multă vreme, o fată cinstită şi credincioasă, cu care apoi să-şi ducă viaţa de căsnicie în neprihănirea pe care el o iubea. La un timp însă, după ce s-au logodit, când încă nu locuiau împreună, Maria a primit vestea însărcinării de la Duhul Sfânt. Iosif nu ştia nimic de lucrarea aceasta. Şi cum în Israel era o mare ruşine să te căsătoreşti cu o fată necinstită de alţii, Iosif, care-şi păzea cu grijă neprihănirea sa şi a căminului pe care voia să-l întemeieze, şi-a pus de gând să o lase pe Maria. Gândul acesta nu a fost după planul lui Dumnezeu, cu toate că era un gând neprihănit . De aceea nu trebuie să dăm ascultare nici unui gând, chiar curat daca ni s-ar părea, pâna nu primim răspunsul lui Dumnezeu. Este iarăşi interesant că Iosif, în neprihănirea lui, n-a certat-o, nu i-a făcut observaţie şi nici n-a spus la nimeni. Aşa lucrează neprihănirea. El a dorit să facă totul în linişte şi pace, fără s-o urască. Aici intervine Dumnezeu. Ingerul lui Dumnezeu I s-a arătat şi i-a spus adevărul, iar Iosif a înţeles şi s-a supus cu linişte. Maria, la rândul ei a fost găsită de Dumnezeu vrednică să fie poarta prin care Isus s-ă se nască în lume. Ca şi în cazul lui Iosif, neprihănirea ei a mers mâna în mâna cu simplitatea. Îngerul s-a prezentat în faţa Mariei, i-a făcut de cunoscut planul lui Dumnezeu pentru omenire, şi că ea va face parte din planul acesta, fiind poarta deschisă pentru întruparea lui Dumnezeu. Este interesant modul simplu în care Maria acceptă aceasta importantă şi grea misiune, de a naşte şi creşte pe Isus. Însă răspunsul trebuia să fie dat de ea , înainte ca lucrarea să se împlinească. Când Dumnezeu are nevoie de noi în lucrarea lui, aşteaptă răspunsul de la noi. Maria a spus” Iată, roaba Domnului; facă-mi-se dupa cuvintele Tale”. “ Cuvântul, spune Sf. Ioan Damaschian, nu şi-a pogorât din cer corpul care să fi trecut prin sfânta fecioară… ci a luat din ea trup de o fiinţă cu noi”. El a putut să ne mântuiască numai făcându-se ca noi:” Cristos s-a făcut om, ca noi să fim făcuţi dumnezei”, spune Sf. Anastasie cel Mare. Vânătorii de struţi din Africa folosesc o metodă interesantă pentru a avea reuşită în vânătoarea lor. Se îmbracă într-o piele de struţ, purtând pe dedesubt arcul. Îmbrăcaţi într-o piele de struţ, se apropie liniştiţi de cârdul lor şi aşa-i vânează uşor. Altfel nu-i pot vâna pentru că struţii sunt foarte atenţi şi fug foarte repede. Domnul Isus s-a îmbrăcat în corp omenesc ca să se poată apropia de noi. I. Boehme spunea:” dacă toţi arborii din lume şi-ar transforma ramurile în peniţe şi toate dealurile s-ar preface în cărţi şi toate mările din lume în cerneală, nu ar ajunge pentru a descrie relele pe care le-a făcut păcatul în lume… Dar aceste rele în mărimea lor au fost întrecute de harul iertării venit prin Mântuitorul Isus. “ Numele dat de însuşi Dumnezeu, adică “Emanuel”, exprimă o făgăduinţă sigură, Mântuitor. Domnul Isus este într-adevăr un Mântuitor puternic.
Daniel Mesesan